că acum știam.
Iar încrederea nu se reconstruia prin monitorizarea fiecărei mișcări a lui.
Se reconstruia observând dacă acțiunile lui începeau din nou să se potrivească cu vorbele.
Uneori o făceau.
Alteori aveam discuții grele.
Dar nu mai exista o viață secretă ascunsă în spatele expresiei:
„Urma să-ți spun.”
După trei luni, Andrei se întoarse.
Primul lucru pe care îl făcu după ce intră în casă fu să-și lase telefonul și geanta pe masă.
— Am primit promovarea.
Am zâmbit.
— Felicitări.
— Și mi-au oferit un post permanent la Cluj.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
Andrei mă privi.
Apoi împinse spre mine o foaie.
— Nu le-am dat niciun răspuns.
— De ce?
— Pentru că de data asta nu este decizia mea.
Se așeză în fața mea.
— Este a noastră.
M-am uitat la el câteva secunde.
Trei luni înainte, ar fi acceptat și apoi m-ar fi informat.
Acum venise acasă cu oferta
Comments