Soțul meu și-a invitat șeful la cină fără să mă întrebe

fi îmbrățișat.

⠀

I-aș fi promis că vom trece peste tot.

⠀

Dar acum simțeam altceva.

⠀

Liniște.

⠀

O liniște pe care nu o mai avusesem de ani întregi.

⠀

— Andrei, am spus încet, nu vreau să ne împăcăm.

⠀

A ridicat capul.

⠀

— Dar am fost împreună doisprezece ani!

⠀

— Știu.

⠀

— Nu poți să arunci totul la gunoi!

⠀

Am simțit cum mi se umezesc ochii.

⠀

— Nu eu am făcut asta.

⠀

A început să plângă din nou.

⠀

— Te iubesc.

⠀

Am clătinat din cap.

⠀

— Poate că mă iubești acum. Sau poate că îți este frică să fii singur. Nu mai pot să fac diferența.

⠀

A rămas tăcut.

⠀

— Dar eu știu un lucru. Nu vreau să-mi petrec restul vieții întrebându-mă dacă bărbatul de lângă mine îmi spune adevărul.

⠀

Andrei și-a șters ochii.

⠀

— Deci asta e?

⠀

Am încuviințat.

⠀

— Da.

⠀

A plecat după câteva minute.

⠀

Trandafirii au rămas pe masă.

⠀

I-am pus într-o vază.

⠀

Nu pentru că mă răzgândisem.

⠀

Ci pentru

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy