plicul în mână aproape o oră înainte să-l deschid.
Înăuntru era o singură pagină.
„Cătălina,
Nu știu dacă mă vei ierta vreodată.
Mult timp am crezut că puterea înseamnă să nu te contrazică nimeni.
Am confundat frica oamenilor cu respectul.
Și am ajuns să-mi tratez propria fiică mai rău decât aș fi tratat un străin.
Nu am dreptul să-ți cer nimic.
Vreau doar să știi că îmi pare rău.
Tata.”
Am citit scrisoarea de două ori.
Apoi am pus-o într-un sertar.
Nu am răspuns imediat.
Poate într-o zi aveam să fiu pregătită.
Poate nu.
Dar pentru prima dată nu mă mai simțeam obligată să-mi sacrific liniștea ca să-l fac pe el să se simtă mai bine.
La câteva săptămâni după aceea, Mariana, fosta mea colegă de la supermarket, m-a invitat la ziua ei.
Am mers cu un buchet de flori și un tort.
În apartamentul ei mic erau vreo cincisprezece
Comments