— Sunt procuror Andreea Marinescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Vreau să raportez un incident în care am fost agresată de doi agenți de poliție, în timpul unui control rutier.

dorise.

Dar după incident, automobilul acela căpătase pentru ea o semnificație diferită.

Nu mai era doar simbolul muncii sale.

Era și amintirea unei zile în care fusese judecată după aparențe.

Într-o duminică, tatăl ei a întrebat-o dacă nu se gândește să vândă mașina.

— De ce aș face asta? a răspuns ea.

— Mă gândeam că poate îți amintește de ce s-a întâmplat.

Andreea a zâmbit.

— Ba da, îmi amintește.

— Și nu te deranjează?

— Uneori.

Apoi a privit spre Mercedesul parcat în fața casei.

— Dar n-am făcut nimic greșit cumpărându-l. Și nu vreau să renunț la ceva pentru care am muncit doar pentru că doi oameni au decis să mă umilească.

Tatăl ei a încuviințat.

— Ai dreptate, fata mea.

Andreea a deschis portiera și s-a așezat la volan.

A privit pentru o clipă torpedoul.

Legitimația se afla acum în geanta ei, alături de celelalte documente personale.

Nu mai voia să o considere