Răzvan a făcut un pas înapoi.
Marius ținea în continuare legitimația în mână.
O privea de parcă ar fi sperat ca literele să dispară.
— Procuror? a șoptit el.
Andreea nu i-a răspuns.
Continua să vorbească la telefon.
— Mă aflu pe drumul județean, la aproximativ șase kilometri de intrarea în localitate. Sunt lângă un Mercedes argintiu. Cei doi agenți se află încă aici.
Persoana de la celălalt capăt al firului i-a cerut mai multe informații.
Andreea a explicat calm ce se întâmplase.
Oprirea fără un motiv comunicat.
Comentariile jignitoare.
Refuzul de a-i explica de ce fusese oprită.
Bruscarea.
Amenințarea cu încătușarea.
Și acuzația de ultraj, deși nu îi lovise și nu îi amenințase pe polițiști.
— Vă rog să fie sesizate structurile competente și să fie conservate toate înregistrările disponibile, a spus ea.
Apoi a închis telefonul.
Pe marginea drumului se făcuse o liniște apăsătoare.
Răzvan a fost primul care a vorbit.
— Doamnă procuror, cred că s-a produs o neînțelegere.
Andreea l-a privit.
— O neînțelegere?
— Da. Noi doar efectuam un control de rutină.
— Și controalele de rutină presupun să întrebați femeile cine le-a cumpărat mașina?
Răzvan a înghițit în sec.
— Nu asta am vrut să spun.
— Presupun să le împingeți în portieră atunci când vă întreabă de ce au fost oprite?
— Doamnă, dumneavoastră ați devenit recalcitrantă.
Andreea a ridicat o sprânceană.
— V-am înmânat documentele. Am coborât din mașină când mi-ați cerut. Nu v-am lovit, nu v-am amenințat și nu am încercat să fug.
Marius a intervenit cu o voce nesigură.
— Dar ați băgat mâna în buzunar…
— Ca să scot telefonul. V-am spus asta.
— Nu puteam ști ce aveați acolo.
— Atunci de ce colegul dumneavoastră a început să mă bruscheze înainte să verifice?
Niciunul nu a răspuns.
Răzvan a încercat să zâmbească.
Dar expresia lui era acum cu totul diferită de cea de
Comments