Tata a rămas în pragul sufrageriei, cu o mână sprijinită de balustrada scării. Nu părea surprins să-l vadă pe bunicul. Părea îngrozit.

privit ceasul.

— Emily, trebuie să-ți mai spun ceva. Acum două nopți, bunicul a ieșit din casă la trei dimineața.

— Ce?

— Un vecin l-a găsit la capătul străzii, în pijama. Spunea că trebuie să ajungă la spital, pentru că Helen urma să nască.

Mi-am dus mâna la gură.

— Dar bunica…

— Era o amintire de acum cincizeci și ceva de ani. Noaptea în care m-am născut eu.

M-am uitat spre bunicul.

El își freca nervos degetele.

— Mi-a fost frig, a murmurat. Și nu găseam mașina.

Tata a continuat:

— De aceea am început să caut o persoană care să stea cu el noaptea. Dar nu i-a plăcut ideea. A spus că nu vrea străini în casă.

— Și a venit la mine.

— Da.

— De ce mi-a cerut să nu-ți spun?

Tata a privit spre George.

— Pentru că știe că nu sunt de acord să te pună în situația de a-i fi îngrijitoare peste noapte.