numele lui și depusese acolo, de-a lungul anilor, sumele pe care i le plătisem drept chirie, împreună cu o parte din banii lui.
Nu era o avere.
Nu eram milionar.
Nu exista niciun cec miraculos care să-mi schimbe viața peste noapte.
Dar era suficient cât să reprezinte un avans serios pentru o locuință.
Am privit cifrele fără să pot vorbi.
— De ce nu mi-a spus?
Florin oftă.
— Pentru că tatăl tău era unul dintre cei mai încăpățânați oameni pe care i-am cunoscut.
Am râs printre lacrimi.
— Asta știu.
— Credea că, dacă îți spune că banii se întorc la tine, nu vei învăța să-i pui deoparte singur.
Am strâns documentele în mână.
— Dar eu am trăit cinci ani crezând că nu-i pasă.
Florin tăcu.
Apoi spuse:
— Asta este partea în care cred că a greșit.
M-am uitat la el.
— Mult.
— Da.
În cutie mai era ceva.
O pereche de pantofi.
Noi.
Comments