De lucru.
Mărimea mea.
Am simțit că nu mai pot respira.
— Nu…
Florin coborî privirea.
— I-a cumpărat acum vreo două luni.
Mi-am amintit instantaneu conversația de când eram adolescent.
„Pot să-mi iau niște pantofi noi? Ăștia lasă apa să intre.”
„Pune-ți încă o pereche de șosete.”
Am ridicat pantofii din cutie.
Sub ei era un bilețel.
„Trebuia să-i cumpăr atunci.”
Atât.
Cinci cuvinte.
Am început să plâng din nou.
— Florin, de ce era așa?
Întrebarea ieși din mine înainte să mă pot opri.
— Cu mine.
Florin rămase tăcut câteva secunde.
— După ce a murit mama ta, tatăl tău s-a schimbat.
— Știu.
— Nu, Andrei. Cred că știi cum s-a schimbat cu tine. Nu știi cum era când nu-l vedeai.
Mi-a povestit că tata îl suna uneori noaptea.
Nu ca să vorbească despre el.
Despre mine.
„Andrei a luat permisul.”
„Andrei și-a găsit primul serviciu.”
„Andrei se pricepe mai bine la calculatoare
Comments