maternitate și o șuviță de păr prinsă cu o fundiță roz.
Mi-a povestit despre copilăria ei, despre părinții mei și despre anii în care fusese bolnavă. Nu a încercat să-l transforme pe tata într-un monstru, dar nici nu i-a justificat deciziile. Mi-a spus că amândoi făcuseră greșeli și că eu aveam dreptul să fiu furioasă.
— Mi-a fost teamă că mă vei urî, a mărturisit ea.
— Nu te urăsc, mamă. Dar sunt supărată pentru tot timpul pe care l-am pierdut.
— Și eu, draga mea. În fiecare zi.
În lunile următoare, am început să ne cunoaștem cu adevărat. Mergeam la Sibiu ori de câte ori puteam, iar mama venea uneori la Brașov. Descopeream lucruri mici despre ea: că îi plăceau ceaiurile cu fructe, că citea romane istorice și că râdea exact ca mine atunci când cineva spunea o glumă neașteptată.
Nu era o relație perfectă. Uneori mă simțeam stânjenită și nu știam
Comments