și ținea în mână o pungă mică.
⠀
— Clara, putem vorbi?
⠀
Am rămas la câțiva pași de el.
⠀
— Nu avem voie să discutăm despre dosar. Dacă ai ceva de declarat, vorbește cu anchetatorii.
⠀
A încuviințat.
⠀
— Nu despre asta am venit.
⠀
A ridicat punga.
⠀
— Este motorașul pentru mașinuța lui Emil. Îi promisesem că îl ajut să o construiască.
⠀
Mi s-a strâns inima.
⠀
Pentru o clipă, mi-am amintit de tatăl care mă învățase să merg pe bicicletă. De omul care îmi reparase prima mașină și care plânsese când absolvisem facultatea.
⠀
Dar apoi mi-am amintit de mâna lui strângându-mi brațul.
⠀
Și de vocea lui:
⠀
„Las-o pe mama ta să termine.”
⠀
— Tata, Emil nu are nevoie de motorașul acela.
⠀
A coborât privirea.
⠀
— Știu că am greșit.
⠀
— Nu, i-am spus. Nu cred că înțelegi cât de mult ai greșit.
⠀
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
⠀
— Erai fiica mea. Ar fi trebuit să te protejez.
⠀
— Nu doar
Comments