Dă-i o pătură. Fii bună cu el, așa cum el n-a fost niciodată bun cu noi.
S-a întors cu fața spre casă și a apucat mâna Iușei cu o precizie impecabilă.
În timp ce intrau în casă, lăsându-l pe bătrânul zdruncinat în grădină, soarele începea să apună. Pentru oricine altcineva, ar fi fost doar o schimbare obișnuită de lumină. Dacă nu pentru Zainab, era briza răcoroasă pe obrazul ei, parfumul luminiței de seară înflorite și greutatea liniștitoare a mâinii care o ținea pe a ei.
Nu putea vedea lumina, dar pentru prima dată în viața ei, nu era în întuneric.
Casa de piatră de lângă râu devenise o oază de liniște, un loc unde aerul mirosea a lavandă, iar murmurul înăbușit al pârâului de munte ritma viața. Dar pentru Iușa, această liniște nu era nimic mai mult decât o statuie fragilă de sticlă. Știa că secrete atât de importante – un






Comments