cheltuială pentru Radu ca să mă faci să mă simt vinovat.
— Pentru că altfel nu-mi mai dai nimic!
Atunci am înțeles ceva care m-a durut mai tare decât minciuna.
Mama nu se temea că n-o să aibă din ce trăi. Avea pensie, casa era a ei, fără datorii, iar eu plăteam reparațiile mari. Se temea că nu va mai putea hotărî ce fac eu cu banii câștigați.
— Radu, tu de când știai?
Fratele meu a rămas cu ochii în pământ.
— De două săptămâni. Mama mi-a spus să nu-ți zic.
— Și ai acceptat?
— Am acceptat. Mi-a fost rușine să recunosc că nici măcar pregătirea nu mi-o pot plăti singur.
M-am sprijinit de poartă.
Nouă ani muncisem pentru ei. Nouă ani îmi amânasem planurile, concediile, până și o relație serioasă, fiindcă nu aveam niciodată timp sau bani pentru mine.
Iar fratele meu, cel pe care mama îl numea viitorul familiei, știa că
Comments