“Tu n-ai făcut școală, tu trebuie să plătești.” mi-a spus mama în curtea casei din Pitești, când i-am explicat că nu mai pot să-i dau 8.000 de lei pentru fratele meu

sunt mințit și tăcuse.

— Știi ce mă doare, Radu? Nu că ai avut nevoie de ajutor. Și eu am avut nevoie când eram de vârsta ta. Mă doare că ai început să crezi că ți se cuvine.

Radu a dat din cap.

— Ai dreptate.

Mama și-a șters ochii cu mâneca.

— Gata, v-ați spus toate? Acum intrați în casă. Nu vreau să audă vecinii.

— Eu plec, mamă.

— Și mă lași singură?

— Nu ești singură. Radu locuiește aici de trei luni. Și ai pensia ta.

— Pensia mea e mică!

— Atunci facem socotelile și vedem ce cheltuieli poți reduce. Dar eu nu mai sunt bancomatul casei.

M-am urcat în mașină și am plecat.

În seara aceea, mama m-a sunat de unsprezece ori. Nu i-am răspuns. Nu pentru că voiam s-o pedepsesc, ci pentru că știam că, dacă îi aud plânsul, o să cedez iar.

A doua zi, i-am trimis un singur mesaj: “Sunt