Bătrâna a rămas nemișcată câteva secunde.
Apoi a oftat adânc, de parcă în pieptul ei se strânseseră ani întregi de tăceri.
— Hai, vino încoace, — i-a spus încet. — Întâi mergem la baie, apoi îți fac un ceai.
Viorica a ezitat o clipă, dar tonul blând a învins frica.
În timp ce fetița își spăla mâinile, Anastasia o privea pe furiș. Era slabă, palidă, cu ochi obosiți. Prea obosiți pentru un copil.
— Ai mâncat azi? — a întrebat.
— Biscuiți… — a murmurat Viorica.
Bătrâna a strâns buzele.
În bucătăria mică, a pus repede pe masă o farfurie cu supă caldă, rămasă de la prânz.
— Ia, mănâncă.
Viorica s-a uitat speriată.
— Mama a zis să nu…
— Mama ta e obosită și speriată, — a spus Anastasia ferm, dar cald. — Dar eu nu sunt bau-bau. Mănâncă.
Fetița a început să mănânce cu poftă, de parcă nu mai văzuse mâncare caldă de zile întregi.
Exact atunci, ușa de la intrare s-a deschis brusc.
Cati a intrat gâfâind, cu părul ud de transpirație, cu ochii mari de panică.
— Viorica!
A rămas blocată când a văzut-o la masă.
Și pe Anastasia lângă ea.
— Îmi pare rău! — a început Cati, aproape plângând. — N-am vrut să deranjez, eu doar…
— Taci, — a spus bătrâna scurt.
Cati s-a oprit, speriată.
Anastasia s-a ridicat încet.
— Ai lăsat un copil bolnav singur în casă.
Cuvintele au lovit greu.
Cati a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare.
— N-am avut de ales… — a șoptit. — Dacă pierdeam jobul… nu mai aveam nimic…
Vocea i s-a rupt.
— Nu mai puteam… încă o dată pe drumuri… cu ea…
Lacrimile au început să curgă fără oprire.
Pentru prima dată, nu mai încerca să pară puternică.
Anastasia a privit-o lung.
Apoi s-a apropiat.
— Și de ce ai crezut că te dau afară?
Cati a ridicat ochii, surprinsă.
— Toți… ne-au dat afară, —
Comments