Ultima rată, Cati! Gata! Am scăpat!

a spus încet. — Mereu…

Bătrâna a dat din cap, ca și cum înțelegea mai mult decât spunea.

— Eu am avut o fată, — a zis după o pauză. — A murit. Acum mulți ani. Și un nepot… n-am apucat să-l văd crescând.

Camera a devenit brusc liniștită.

— De atunci… e gol.

A privit spre Viorica, care stătea cuminte, cu lingura în mână.

— Nu vă dau afară.

Cati a clipit, neîncrezătoare.

— Ba mai mult, — a continuat Anastasia. — De mâine, când mergi la muncă, o lași la mine. O iau de la grădiniță, îi dau de mâncare. Nu mai faci prostii din astea.

Cati a izbucnit în plâns.

Nu un plâns de disperare.

Ci unul care elibera.

— Nu știu cum să vă mulțumesc…

— Nu trebuie, — a spus bătrâna simplu. — Doar să nu mai fugi de oameni. Nu toți sunt răi.

Viorica s-a ridicat și a îmbrățișat-o pe Anastasia.

Cati a privit scena și, pentru