Emil s-a ridicat brusc.
— Unde e Maria?
— Am găsit-o — a spus Ionuț. — Locuiește într-o garsonieră mică la marginea orașului. Muncește dimineața la o brutărie.
Emil nici nu a mai așteptat.
A coborât în fugă, a urcat în mașină și a condus aproape fără să respire.
Când a ajuns, brutăria abia se deschidea.
Maria ieșea pe ușă, cu cei doi gemeni în cărucior.
S-a oprit când l-a văzut.
Pentru o clipă, nimeni nu a spus nimic.
Emil s-a apropiat încet.
Apoi… a căzut în genunchi pe trotuar.
— Iartă-mă…
Maria a rămas nemișcată.
— Am fost orb… prost… orgolios. Te-am distrus.
Lacrimile îi curgeau fără rușine.
— Copiii… sunt ai mei?
Maria a privit spre gemeni.
Apoi a dat din cap încet.
— Da.
Emil și-a acoperit fața cu mâinile.
— Jur că voi repara tot.
Maria a tăcut câteva clipe.
Apoi a spus încet:
— Nu vreau averea ta. Nu vreau vila ta. Vreau doar liniște






Comments