pentru el. Trebuie să plec.
Se întoarse spre ieșire, dar vocea lui Sebastian se auzi din nou, tăioasă:
— Dacă pleci fără să-ți iei banii, nu vei mai vedea un leu de la mine!
Valeria se opri doar o secundă. Apoi, fără să-și întoarcă privirea, răspunse:
— Nu am nevoie de banii dumneavoastră. Nu la prețul demnității mele.
Ieși în frigul de februarie fără geacă, cu Luca lipit de ea. Aerul rece îi mușca fața, dar nu simțea decât febra copilului. Alergă spre poartă, trecând pe lângă mașinile luxoase aliniate impecabil. Din spate se auzi un strigăt:
— Valeria!
Era chelnerul. Fugea după ea, cu respirația tăiată.
— Luați asta, vă rog! Îi întinse o geacă groasă, probabil a lui.
— Nu pot să…
— Ba da. Luați-o. Copilul are nevoie. Vă rog.
Valeria mulțumi cu ochii umezi, își învelise copilul și porni spre stația de autobuz. Mersese doar câțiva metri când un SUV negru opri
Comments