Liliana rămase în prag.
Sorin ridică telefonul.
— Lily… de ce apar aici transferuri lunare către contul mamei?
Irina se ridică imediat.
— Sunt banii mei.
— N-am spus că nu sunt. Am întrebat de unde vin.
Liliana se apropie.
Se uită la ecran.
Știa exact ce vedea.
— Sunt transferurile pentru cheltuielile casei, spuse.
Sorin o privi nedumerit.
— Ce transferuri?
Atunci Liliana înțelese.
Trei ani întregi, soțul ei nici măcar nu știuse cum funcționa financiar casa în care locuia.
— În fiecare lună îi transfer mamei tale bani pentru cumpărături și diverse cheltuieli. Separat de facturile pe care le plătesc direct.
Sorin se întoarse spre Irina.
— Mamă?
— Sunt cheltuieli.
— Pentru ce?
— Pentru casă!
— Care cheltuieli?
Irina deveni defensivă.
— Acum trebuie să dau raportul în propria mea casă?
Liliana aproape că râse.
Propria mea casă.
Acolo era problema.
Când se mutase acolo, Liliana nu ceruse niciodată să fie proprietară.
Nu pretinsese nimic.
Casa îi aparținea Irinei și respectase asta.
Dar respectul se transformase încet într-o obligație unilaterală.
Liliana trebuia să contribuie.
Să gătească.
Să ajute.
Să tacă.
Dar nu avea voie să consume prea mult gaz.
Sorin derulă tranzacțiile.
— Lily, îi trimiteai mamei câte 1.500 de lei aproape în fiecare lună?
— Da.
— De ce?
— Pentru că mi-a spus că pensia nu-i ajunge pentru medicamente și cheltuielile casei.
Sorin se întoarse spre mama lui.
— Nu mi-ai spus niciodată.
Irina ridică din umeri.
— Pentru că nu era treaba ta.
— Sunt fiul tău!
— Și?
Atunci Sorin observă alte intrări în cont.
Pensia mamei.
Banii primiți din arendarea unei mici bucăți de teren moștenite de la părinții ei.
Și câteva transferuri regulate de la sora lui, Alina.
— Și Alina îți trimite bani?
Irina încercă să-i ia telefonul.
— Dă-mi-l.
Sorin îl trase înapoi.
— Câți bani primești lunar?
— Nu sunt obligată să-ți spun.
— Nu. Dar ieri i-ai spus soției mele că
Comments