Acum știu: manipulare.
Nu voiam să am dreptate. Voiam să-mi salvez căsnicia. Dar a doua zi după spital am înțeles că nu mai era o bănuială, ci un verdict.
Și ca asistentă, când verdictul e grav, nu leșini.
Aduni dovezi.
Prima persoană pe care am sunat-o a fost prietena mea cea mai bună din facultate, Carmen Ionescu. Ea a ales alt drum: a intrat în poliție și, după ani de experiență, și-a deschis propria agenție de investigații.
M-a primit în biroul ei din centru cu o îmbrățișare scurtă și o privire ascuțită.
— Ai găsit ceva, nu-i așa?
I-am arătat extrase de cont, bonuri, capturi din telefonul lui Radu și fotografia dosarului Renatei pe care apucasem să o fac pe holul spitalului. Carmen a citit în liniște. La al doilea document, expresia i s-a schimbat.
— Asta nu e doar o aventură —a murmurat—. E ceva mult mai urât.
Și avea dreptate.
A urmărit plăți din contul nostru comun către un apartament din nordul Bucureștiului. Patru mii de lei pe lună, aproape doi ani. Transferuri către o clinică privată. Mailuri, consultații legale, notițe care m-au înghețat.
Radu ceruse informații despre cum poate declara o soție incapabilă psihic.
— Nu… —am șoptit—. Nu se poate.
Carmen a întors ecranul spre mine.
— Ba da. Și pare că exact asta voia să facă.
Nu era doar un soț infidel.
Era un om care îmi pregătea distrugerea.
— Vrea să te șteargă —a spus Carmen rece—. Să te scoată din casă, să-ți controleze banii, să te transforme în „nevasta nebună”.
— Ce fac? —am întrebat.
Carmen nu a ezitat.
— Îi dăm exact ce crede că vrea.
Nu am dormit în noaptea aceea.
Am stat în bucătărie, cu o cană de ceai care s-a răcit de mult, și am privit în gol. Nu mai era vorba doar de trădare. Era
Comments