Adrian Munteanu a privit-o fără să-și coboare mâna de la tâmplă.
— Ba da. Este nevoie.
În sală nu se mai auzea nimic.
Recruții care râseseră de ea cu numai câteva minute în urmă stăteau acum nemișcați.
Laurențiu își retrăsese mâinile.
Dănuț privea când spre colonel, când spre tatuajul de pe umărul femeii.
Niciunul nu înțelegea ce se întâmpla.
***
Colonelul și-a coborât brațul.
— Instructor, exercițiul se încheie aici. Toți participanții rămân în sală.
— Am înțeles, domnule colonel!
Apoi s-a întors spre Laurențiu.
— Dumneata, un pas în față.
Tânărul a executat ordinul.
— Numele și gradul.
— Soldat Laurențiu Dobre, domnule colonel.
— Cine ți-a dat voie să-ți agresezi partenera de exercițiu?
***
Laurențiu a înghițit în sec.
— Era o simulare de luptă, domnule colonel.
— Te-am întrebat cine ți-a dat voie să ignori regulile.
— Nimeni, domnule colonel.
— Atunci de ce ai făcut-o?
Tânărul n-a răspuns.
***
Colonelul s-a întors spre instructor.
— Vreau un raport complet despre incident. Inclusiv declarațiile martorilor și înregistrările camerelor, dacă există.
— Am înțeles!
— Și vreau să știu de ce comportamentul acesta nu a fost oprit mai devreme.
Instructorul a încremenit.
***
Olivia și-a tras tricoul rupt peste umăr.
— Domnule colonel, aș prefera să discutăm separat.
Adrian a privit-o câteva clipe.
Apoi a încuviințat.
— Desigur.
S-a întors spre instructor.
— Continuați procedurile de raportare. Nimeni nu părăsește unitatea înainte să fie clarificate incidentele.
***
Colonelul a condus-o pe Olivia într-un birou de la etaj.
Pe pereți erau fotografii vechi cu militari români aflați în misiuni internaționale.
Olivia s-a oprit în fața uneia.
În fotografie apăreau doisprezece oameni, în uniforme prăfuite, lângă un transportor blindat.
În mijloc se afla un Adrian Munteanu mult mai tânăr.
***
— Încă păstrați fotografia, a spus Olivia.
Colonelul s-a apropiat.
— N-am dat-o jos niciodată.
Femeia a privit chipurile din imagine.
— Unii dintre ei au îmbătrânit frumos.
Adrian a zâmbit trist.
— Iar alții au rămas
Comments