„Ce vrei să spui cu faptul că nu bănuiesc nimic?”, a întrebat bunica Rose în șoaptă.
Beatrice a scos un râs care m-a înfiorat până în măduva oaselor.
„Mason și Simon încă mai cred că mama lor biologică i-a abandonat. Au trecut douăzeci de ani și încă se uită la mine ca și cum le-aș fi făcut o favoare adoptând-i.”
Am simțit cum mi amorțesc degetele în jurul tulpinilor crinilor.
Mama mea biologică.
Femeia de care abia ne-o aminteam. Femeia pe care Beatrice o descrisese de sute de ori ca pe cineva care nu ne iubise niciodată.
„Și ai de gând să continui să i-o ascunzi?” a întrebat Rose.
„Ce altceva pot face? Dacă vor descoperi adevărul, tot ce am făcut în acești ani va fi fost în zadar.”
Am făcut un pas spre bucătărie, dar m-am oprit când am auzit următoarea propoziție.
„Mama lor n-a vrut niciodată să-i abandoneze, Beatrice. Știi asta perfect.”Buchetul mi-a alunecat din mâini.
Niște crini au căzut pe podeaua de lemn.
Vocile s-au oprit pentru o secundă, dar niciuna dintre femei nu părea să mă fi auzit încă.
„Vorbește mai încet!”, a șuierat Beatrice. „Am făcut ce trebuia să fac. Kenneth a fost devastat după ce a aflat că nu poate avea copii. Când au apărut acei doi băieți, am crezut că putem avea în sfârșit familia pe care și-o dorea.”
Rose a oftat.
„Dar mama ei a avut încredere în tine.”
„Și am ajutat-o!”, a răspuns Beatrice furioasă. „Le-am spus tuturor că nu poate avea grijă de ei. Kenneth credea că serviciile sociale i-au găsit pe copii într-o stare groaznică. Nu a știut niciodată ce s-a întâmplat cu adevărat.”
M-am rezemat de perete, încercând să respir.
Despre ce vorbeau?
Cine a fost mama mea biologică? Și ce a însemnat faptul că Beatrice l-a mințit
Comments