PARTEA 2
⠀
Am rămas în mijlocul aleii, privind rampa aceea nouă. Lemnul mirosea puternic a rășină, iar pe treptele din apropiere se vedeau grămăjoare de rumeguș. În garaj erau sprijinite de perete câteva scânduri, un fierăstrău electric și două găleți cu vopsea.
⠀
Una dintre găleți era deschisă.
⠀
Vopseaua avea o culoare galbenă, caldă, exact ca aceea despre care îi povestisem lui Valentin când vorbisem despre bucătăria copilăriei mele.
⠀
Am simțit un nod în gât, dar nu am îndrăznit să trag vreo concluzie. Poate rampa era pentru el. Poate avea o rudă bolnavă. Poate exista, într-adevăr, o altă femeie care locuia acolo și avea nevoie de ajutor.
⠀
Am făcut câțiva pași spre garaj. Pe un banc de lucru se aflau o ruletă, un caiet cu măsurători și o pereche de ochelari de protecție. Deasupra lor era lipită o foaie pe care cineva scrisese cu litere mari: „BALUSTRADA DIN DREAPTA — VERIFICĂ ÎNCĂ O DATĂ ÎNĂLȚIMEA”.
⠀
— Valentin? am strigat.
⠀
Muzica s-a oprit brusc.
⠀
Din spatele unei uși a apărut bărbatul pe care îl cunoscusem la grupul de sprijin. Purta un tricou vechi, pătat de vopsea, și avea o pensulă în mână.
⠀
Când m-a văzut, a încremenit.
⠀
— Viorica?
⠀
— Bună, Valentin.
⠀
S-a uitat la mine, apoi la garajul din spatele lui. Pentru prima dată de când îl cunoșteam, părea că nu găsește cuvintele potrivite.
⠀
— Nu trebuia să vezi asta încă, a spus încet.
⠀
Inima mi-a luat-o la goană.
⠀
— Atunci poate ar trebui să-mi spui ce anume nu trebuia să văd.
⠀
***
⠀
Valentin a pus pensula pe bancul de lucru și și-a șters mâinile pe o cârpă. Mi-a făcut semn să mă apropii, dar eu am rămas pe loc. Nu eram furioasă. Eram speriată de ceea ce aș fi putut descoperi.
⠀
— Viorica, înainte să-ți arăt ceva, trebuie să știi că nu am vrut să te mint.
⠀
Am
Comments