Era ca și cum mirosul lui Lianan s-ar fi oprit brusc. Zilele s-au întors. Și apoi lunile. Și apoi un an. Doi ani. Trei ani. Cazul a fost clasat ca o dispariție misterioasă. Dar tatăl ei nu și-a pierdut niciodată speranța. Spunea mereu că fiica mea era încă în viață. Până într-o zi, când a sosit o veste care a dat totul peste cap. Un grup de exploratori de peșteri căuta într-o zonă muntoasă îndepărtată de lângă Santa Catalina. Au găsit intrarea într-o peșteră antică. Intrarea era foarte îngustă. Au intrat unul după altul. Cu cât mergeau mai departe, cu atât se întuneca. Până când au ajuns la o cameră de stâncă ascunsă adânc în peșteră. Unul dintre ei l-a condus pe explorator la capătul camerei și s-a oprit brusc în loc. Cineva stătea acolo.
La început au crezut că este un cadavru.
Dar persoana respectivă și-a mișcat capul. S-au apropiat împreună cu exploratorul. Câteva secunde mai târziu au întâlnit-o. Layan. Fata care dispăruse acum 3 ani. Era în viață. Dar înfățișarea ei a fost primul lucru care i-a speriat. Hainele ei erau curate. Aproape că nu era praf pe ele. Corpul ei nu dădea semne ale foamei pe care ar trebui să o aibă cineva care a trăit într-o peșteră timp de 3 ani. Cel mai ciudat lucru a fost că nu a țipat. Nu a cerut ajutor. Nu a încercat să se ridice. Dimpotrivă. A preferat să rămână locului și să se uite la ei. Apoi a zâmbit. Un zâmbet larg. Tahabita. Gharieba. Unul dintre exploratori, Qalian? Nu a răspuns. Exploratorul s-a întors să se uite la ea. Lumina era foarte puternică. Dar Layan…
Nu am clipit.
Niciodată.
Unul dintre exploratori s-a apropiat de ea și a întrebat-o: „Ai fost singură aici în toți acești ani?” Layan a
Comments