După 19 ani de căsnicie, soțul meu și fiul nostru de 15 ani mi-au spus în față că treburile casnice sunt doar pentru femei. „Locul tău e la bucătărie, mamă! Tata nu face curățenie și nici eu n-o să fac. E umilitor!”, mi-a spus băiatul pe care îl crescusem

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Nu glumesc, Cătălin.

Soțul meu s-a uitat la geamantan, apoi la rafturile goale din sufragerie. Rareș stătea lângă el, încă ținând în mână o pungă cu lucrurile de la pescuit.

— Pleci pentru că am fost la pescuit? a întrebat Cătălin.

— Nu. Plec pentru că de nouăsprezece ani mă tratați ca pe o femeie angajată să vă servească. Iar astăzi am înțeles că nici propriul meu copil nu mă mai respectă.

Rareș a făcut un pas spre mine.

— Mamă, chiar ne părăsești?

Am lăsat geamantanul jos.

— Pe tine nu te părăsesc niciodată, Rareș. Ești fiul meu și te iubesc. Am pregătit un loc și pentru tine în apartamentul închiriat. Mâine poate veni mătușa ta să te aducă, dacă vrei să discutăm.

— Și eu unde o să locuiesc?

— Deocamdată aici, cu tata. Dar vom stabili împreună cum vei petrece timp cu amândoi.

Cătălin a început să râdă.

— Las-o, Rareș! Mama ta face o criză de nervi. Într-o săptămână se întoarce.

L-am privit fără să-i răspund. Mi-am luat geamantanul și am ieșit.

În prima seară petrecută singură, am comandat ceva de mâncare și m-am așezat pe canapea. Nimeni nu m-a întrebat de ce nu gătisem. Nimeni nu și-a aruncat hainele lângă mine, așteptând să le strâng.

Am dormit nouă ore fără întrerupere.

A doua zi, sora mea l-a adus pe Rareș.

A privit garsoniera, bucătăria mică și canapeaua extensibilă pe care o pregătisem pentru el.

— E cam mic aici.

— Pentru mine este suficient. Și tu ești binevenit oricând.

S-a așezat și m-a privit serios.

— Tata spune că ai o cădere nervoasă.

— Tu ce crezi?

A ridicat din umeri.

— Cred că puteai să ne ceri să te ajutăm.

M-am uitat la el.

— Rareș, ce am făcut sâmbătă dimineață?

Și-a coborât privirea.

— Ne-ai cerut să facem curățenie.

— Și ce mi-ai