După 19 ani de căsnicie, soțul meu și fiul nostru de 15 ani mi-au spus în față că treburile casnice sunt doar pentru femei. „Locul tău e la bucătărie, mamă! Tata nu face curățenie și nici eu n-o să fac. E umilitor!”, mi-a spus băiatul pe care îl crescusem

răspuns?

N-a spus nimic.

Nu l-am certat. I-am pregătit prânzul și am discutat despre școală. Când a plecat, nu m-a îmbrățișat.

În săptămâna următoare, Cătălin mi-a trimis mesaje batjocoritoare.

„Sper că te distrezi în vacanță.”

„O mamă adevărată nu-și lasă familia.”

Nu i-am răspuns la provocări.

Apoi mesajele s-au schimbat.

Voia să știe unde erau documentele școlare ale lui Rareș, când trebuia plătită factura la electricitate și cum se făcea programarea la medic.

I-am oferit informațiile necesare despre copil și despre obligațiile noastre comune. Dar nu i-am mai organizat viața.

În a doua săptămână, Rareș a început să mă sune aproape zilnic.

— Mamă, tata mi-a micșorat uniforma la spălat!

— A verificat eticheta?

— Nu cred.

— Sâmbătă, când vii la mine, îți arăt cum se spală corect hainele.

A venit. L-am învățat să separe rufele, să aleagă programul și să folosească detergentul.

A protestat aproape douăzeci de minute, dar a făcut totul