răspundeai că ai ședințe, că ești plecat, că vei veni luna viitoare. La un moment dat, mama mi-a zis să nu te mai chem. Spunea că, dacă te iubește, trebuie să te lase să-ți trăiești viața.
Victor și-a acoperit fața cu palmele.
Toate succesele lui păreau, dintr-odată, lipsite de greutate.
Spre seară au mers împreună la cimitir.
Mormântul părinților era simplu, curat și plin de flori.
Victor a îngenuncheat.
— Iartă-mă, mamă, a șoptit.
Nu a primit niciun răspuns.
Doar vântul a mișcat ușor iarba din jurul crucii.
La plecare, s-a întors spre Ana.
— Casa asta… este numai a ta.
Ea a zâmbit.
— N-am crezut niciodată că ai venit pentru casă.
— Nu. Am venit pentru că mi-am dat seama că aveam totul… și, totuși, îmi lipsea singurul loc unde puteam fi doar Victor.
Ana i-a prins mâna.
— Atunci să nu mai treacă alți treizeci de ani.
El a strâns-o în brațe.
Comments