– Adu-mi papucii în dinți! — i-a spus soțul de față cu mama lui. Soacra a zâmbit satisfăcută, dar ce a făcut femeia câteva clipe mai târziu i-a șters zâmbetul de pe față

Ionuț s-a uitat în jos.

Abia atunci parcă a văzut cu adevărat urmele bocancilor.

— Îmi pare rău.

Mariana a rămas nemișcată.

Nu voia o scuză spusă doar pentru ca momentul neplăcut să se termine.

— Pentru ce?

Întrebarea l-a surprins.

— Cum adică?

— Pentru ce îți pare rău, Ionuț?

A tăcut câteva secunde.

— Pentru cum ți-am vorbit.

Mariana a așteptat.

— Și pentru că am făcut-o de față cu mama.

— Mai încearcă.

Ionuț a privit din nou podeaua.

— Și pentru că am râs.

De data aceasta Mariana a dat ușor din cap.

— Asta voiam să aud.

Doina a oftat zgomotos.

— Doamne, parcă s-a întâmplat cine știe ce…

Mariana s-a întors spre ea.

— Pentru dumneavoastră poate nu s-a întâmplat nimic. Pentru mine s-a întâmplat suficient.

— Eu sunt mama lui.

— Știu.

— Și vreau să-i fie bine.

— Și eu. Dar faptul că îi sunt soție nu înseamnă că trebuie să-i fiu servitoare.

Doina a rămas tăcută.