Uneori aducea mâncare. Alteori stătea cu fetițele cât timp eu făceam un duș sau dormeam o oră.
⠀
Într-o după-amiază, m-a găsit în dormitor, ținând bluza Mariei în brațe.
⠀
— Încă nu ai spălat-o? m-a întrebat.
⠀
Am clătinat din cap.
⠀
— Încă miroase puțin a ea.
⠀
Elena s-a așezat lângă mine.
⠀
— Atunci păstreaz-o așa cât ai nevoie.
⠀
Am privit bluza.
⠀
— Mi-e teamă că într-o zi o să uit cum mirosea. Sau cum râdea. Sau cum îmi spunea numele.
⠀
Elena a început să plângă.
⠀
— Și mie mi-e teamă de asta.
⠀
Am stat mult timp împreună, povestind despre Maria.
⠀
Despre cum, la șase ani, insistase să adopte o pisică găsită în ploaie.
⠀
Despre cum, la doisprezece ani, îi spusese mamei că într-o zi va avea o casă plină de copii.
⠀
Despre cum, la douăzeci și patru de ani, mă adusese pentru prima dată acasă și îi șoptise Elenei în bucătărie:
⠀
— Mamă, cred că el este
Comments