Am ales să ne salvez fiicele gemene în locul soției mele, iar de atunci mă macină vinovăția în fiecare zi

alesul.

⠀

Am râs și am plâns până seara.

⠀

Și am descoperit că amintirile despre Maria puteau să doară și să ne aducă bucurie în același timp.

⠀

***

⠀

La recomandarea surorii mele, am început să merg la un psiholog specializat în doliu.

⠀

La prima ședință, am povestit totul.

⠀

Despre sala de nașteri.

⠀

Despre întrebarea medicilor.

⠀

Despre mâna Mariei care mi-a strâns degetele.

⠀

Despre cuvintele ei:

⠀

„Fetițele. Bineînțeles că fetițele.”

⠀

Și despre faptul că, de atunci, nu reușeam să mă iert.

⠀

Psihologul m-a ascultat fără să mă întrerupă.

⠀

Apoi m-a întrebat:

⠀

— Dacă un prieten v-ar povesti că soția lui a murit în urma unor complicații medicale grave, după ce amândoi au exprimat aceeași dorință în fața medicilor, l-ați considera vinovat de moartea ei?

⠀

Am răspuns imediat:

⠀

— Nu.

⠀

— Atunci de ce vă judecați pe dumneavoastră după alte reguli?

⠀

Am rămas tăcut.

⠀

Nu știam ce să spun.

⠀

— Pentru că eu trebuia să o protejez, am

Comments

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy