ce își regăsise puterea de a zâmbi.
⠀
Despre un tată care învățase să ceară ajutor și să meargă mai departe.
⠀
Și despre o mamă care, deși nu mai era acolo să le țină de mână, lăsase în urmă suficiente cuvinte și amintiri pentru ca fetele ei să o cunoască.
⠀
***
⠀
Uneori mă întorc cu gândul la ziua aceea din spital.
⠀
La lumina rece.
⠀
La vocile medicilor.
⠀
La mâna Mariei în mâna mea.
⠀
Și la ultimele ei cuvinte.
⠀
„Fetițele. Bineînțeles că fetițele.”
⠀
Nu voi ști niciodată cum ar fi arătat viața noastră dacă lucrurile ar fi decurs altfel.
⠀
Poate că, într-o altă lume, Maria ar fi fost aici, certându-se cu mine pentru că am uitat să cumpăr lapte.
⠀
Poate că am fi stat amândoi la serbările fetițelor, ținând telefoanele ridicate și încercând să filmăm fiecare secundă.
⠀
Poate că ne-am fi contrazis în continuare pentru lucruri mărunte, apoi am fi râs și ne-am
Comments