Radu a respins apelul.
— Mama a înțeles greșit.
Lidia îl privi uluită.
— Cum adică am înțeles greșit? Mi-ai spus că Emilia a cumpărat casa prin firma ei, dar că proprietatea urma să fie trecută și pe numele tău. Ne-ai spus chiar că etajul de sus va fi al nostru.
— Mamă, nu acum.
— Și mie mi-ai spus că pot rămâne cât vreau, interveni Andreea. Mi-am reziliat chiria.
M-am uitat la ea.
— Când?
— Acum o săptămână.
Radu le promisese camere într-o casă pe care eu nici măcar nu o cumpărasem încă atunci când făcuse promisiunea.
Dar documentele din plic dezvăluiau ceva și mai important. Transferurile cu mențiunea „Sprijin familie” ajungeau în mai multe conturi. Unele păreau asociate părinților lui, altele necesitau verificări suplimentare. Eu nu aveam de gând să stau pe verandă și să decid cine furase ce. Banca și avocații puteau stabili ce fusese autorizat, ce nu și ce putea fi recuperat.
— Câți bani ai primit de la el? am întrebat-o pe Lidia.
— Emilia, nu începe, interveni Radu.
— Nu te-am întrebat pe tine.
Lidia părea pentru prima dată nesigură.
— Ne-a ajutat cu niște rate.
— Cât?
Francisc răspunse:
— Nu știu exact. Radu spunea că sunt banii lui.
Am privit spre soțul meu.
— Banii tăi?
— Suntem căsătoriți.
— Asta nu transformă fiecare cont la care ai acces într-un portofel din care poți transfera bani după bunul plac.
Radu făcu încă un pas spre ușă.
— Intrăm și discutăm ca o familie.
— Părinții tăi și Andreea nu se mută aici astăzi.
— Și eu?
Nu i-am răspuns cu o amenințare și nici nu am încercat să stabilesc pe loc ce drepturi avea sau nu avea asupra locuinței doar pentru că actul era pe numele meu. Avocata mă avertizase deja că proprietatea, căsătoria, proveniența banilor și dreptul de folosință trebuiau analizate juridic separat.
— Tu vei discuta cu avocatul
Comments