-am crescut singur fiicele gemene, amândouă în scaune cu rotile, după ce mama lor ne-a părăsit când aveau șase ani

cu rotile și a lucrurilor pe care nu mai aveam timp să le repar.

În cele din urmă, încuiasem ușa.

Nu mai intrasem acolo de ani întregi.

— Ce ați făcut? am întrebat.

Taryn a zâmbit larg.

— Du-te și vezi.

Am ieșit în curte, urmat de fete.

În fața atelierului era o rampă nouă, din lemn, cu o balustradă solidă. Am observat imediat că fusese construită cu grijă, astfel încât Brielle și Taryn să poată intra fără ajutor.

Am descuiat ușa.

Și am rămas fără cuvinte.

Atelierul fusese curățat complet.

Uneltele mele erau așezate pe panouri, fiecare la locul ei. Masa de lucru fusese restaurată, iar într-un colț se afla o bancă de lucru reglabilă pe înălțime, la care fetele puteau lucra din scaunele lor.

Pe perete era prinsă o fotografie veche.

Eu, cu Brielle și Taryn în brațe, în ziua în care împliniseră un an.

Sub fotografie, pe o plăcuță