Am întins mâna spre scrisoare, dar degetele îmi tremurau atât de tare, încât nu reușeam să o apuc. Luca a observat și a împins ușor paharul cu apă spre mine, în timp ce Matteo s-a așezat pe scaunul din dreapta mea.

știa că acei copii aveau să-i schimbe viața.

Și nici că, într-o zi, după paisprezece ani de iubire, sacrificii și promisiuni respectate, aveau să se așeze în fața ei și să-i ofere cel mai prețios dar.

Nu o bijuterie.

Nu o sumă de bani.

Nu o scrisoare.

Ci certitudinea că fusese mama lor tot timpul.

Am stins lumina din sufragerie și m-am îndreptat spre dormitor.

Din camera lui Luca s-a auzit o voce:

— Noapte bună, mamă!

Apoi Matteo a strigat din camera alăturată:

— Noapte bună! Te iubim!

Am rămas o clipă nemișcată pe hol.

Mi-am dus mâna la inimă.

— Și eu vă iubesc, băieții mei.

Am închis ușa dormitorului cu un zâmbet pe buze.

În paisprezece ani, nu-mi spuseseră niciodată „mamă”.

Dar în acea seară am înțeles că dragostea lor fusese acolo de la început, chiar și atunci când nu avusese un nume.

Pentru că o mamă nu este definită