două ciorbe.
Două porții de chiftele.
Ceai cu cimbru.
Și o felie de prăjitură cu miere.
Când a venit nota, am pus ochelarii.
Era exact cât trebuia.
Am plătit.
Apoi am rămas câteva minute privind scaunul gol din fața mea.
— Am rezolvat, Oana, am șoptit.
Știam că nu avea cum să-mi răspundă.
Dar pentru prima dată după doi ani, scaunul gol nu mi s-a mai părut o rană.
Mi s-a părut o amintire.
În seara în care un chelner m-a judecat după un sacou peticit, am intrat în restaurant crezând că venisem doar să-mi țin ultima promisiune față de soția mea.
Am plecat de acolo cu alta.
Cât timp numele meu va mai avea vreo legătură cu acel restaurant, niciun om nu va trebui să fie bogat, bine îmbrăcat sau important ca să fie tratat cu demnitate.
Pentru că respectul oferit doar celor despre care crezi că au bani nu
Comments