— Managerul?
Chelnerul pufni.
— Sigur. Imediat.
Tonul lui spunea exact opusul.
Se întoarse spre bar și șopti ceva barmanului. Amândoi râseră.
Eu am rămas la masă.
M-am uitat la farfuria goală din fața mea.
Locul Oanei.
Patruzeci de ani.
În fiecare aniversare stătuse acolo.
La început pe niște scaune ieftine din lemn pe care le cumpăraserăm la mâna a doua.
Mai târziu, când restaurantul începuse să meargă bine, schimbaserăm mesele, scaunele, bucătăria și aproape tot decorul.
Dar masa de lângă fereastră rămăsese.
Masa 7.
A Oanei.
A mea.
După câteva minute apăru un bărbat de aproximativ 35 de ani.
Costum închis la culoare.
Ceas scump.
Telefon în mână.
— Bună seara. Sunt Radu, managerul. Înțeleg că există o problemă cu plata.
Nu cu nota.
Cu plata.
Observasem diferența.
Am împins mapa spre el.
— Mâncarea comandată de mine costă 620 de lei. Nota este de 4.100.
Radu nici măcar nu păru surprins.
— Aveți și o sticlă de vin premium.
— N-am comandat-o.
— A fost deschisă la masa dumneavoastră.
— Chelnerul mi-a spus că este din partea casei.
Radu îl privi.
— Așa ați spus?
Chelnerul ridică din umeri.
— Nu-mi amintesc.
Am zâmbit pentru prima dată.
— Atunci poate ne ajută camerele.
Expresia managerului se schimbă puțin.
— Nu este nevoie să facem atâta scandal pentru o neînțelegere.
— Eu nu fac scandal.
Am arătat spre bon.
— Eu cer să plătesc ceea ce am comandat.
Radu își coborî vocea.
— Domnule, poate ar fi mai bine să rezolvăm discret. Avem și alți clienți.
— Exact asta încerc.
Chelnerul interveni:
— V-am spus eu. Dacă nu-și permite…
Radu îi făcu semn să tacă.
Prea târziu.
— Cum te cheamă? l-am întrebat.
— Andrei.
— De cât timp lucrezi aici, Andrei?
Râse.
— Ce importanță are?
— Pentru mine are.
— Opt luni.
Am dat încet din cap.
— Și dumneavoastră? l-am întrebat pe manager.
— Aproape doi ani.
Atunci am înțeles de
Comments