Sub numele ei apărea titlul raportului: „Analiză financiară și juridică preliminară privind Grupul Sălceanu și societățile afiliate”. Documentul avea patruzeci și șapte de pagini, iar Marcel îl marcase drept confidențial.
Daniel încă stătea lângă masa mea, așteptând probabil să mă vadă plângând. Îi plăcuse întotdeauna să mă provoace până când cedam, apoi să-mi spună că sunt prea sensibilă.
— Ce faci, Clara? Te prefaci că ai treabă? a întrebat el.
Nu i-am răspuns.
Am derulat până la prima pagină.
Și am citit o propoziție care mi-a făcut inima să bată mai repede.
„Societatea administrată de Veronica Sălceanu prezintă dificultăți financiare semnificative, iar mai multe informații furnizate în cadrul negocierilor necesită verificări suplimentare.”
Am ridicat privirea spre femeia de la masa din capătul terasei.
Veronica mă urmărea.
Nu mai zâmbea.
— Daniel, întoarce-te la masa ta, i-am spus calm.
El a râs.
— Mă dai afară? Dintr-un restaurant în care probabil nici nu-ți permiți să mănânci?
— Nu. Îți cer doar să mă lași în pace.
— Vezi? Exact despre asta vorbeam. Nici acum nu poți să recunoști că ai pierdut.
Mi-am închis telefonul și l-am așezat lângă farfurie.
— Daniel, tu chiar crezi că viața este o competiție între mine și femeia cu care m-ai înșelat?
Zâmbetul i-a dispărut pentru o clipă.
— Nu începe iar cu reproșurile.
— Nu am de gând să încep nimic. Divorțul s-a încheiat. Nu mai suntem soț și soție. Poți să-ți trăiești viața exact cum dorești.
Am făcut o pauză.
— Dar nu mai ai dreptul să mă umilești.
Daniel a deschis gura să răspundă, însă o voce feminină l-a întrerupt.
— Daniel, vino puțin, te rog.
Veronica se ridicase de la masă.
Am observat atunci că, deși purta haine scumpe și bijuterii elegante, avea o expresie încordată. Își ținea telefonul în mână și părea că tocmai primise un mesaj neplăcut.
Daniel s-a întors
Comments