— Cum adică o cunoști? am întrebat, încercând să-mi păstrez vocea calmă. Ștefan, tu nu ai întâlnit-o niciodată.
El nu mi-a răspuns imediat. A făcut un pas înapoi, apoi s-a uitat din nou la Sofia, de parcă încerca să se convingă că nu vede bine. Când fetița i-a zâmbit timid, expresia lui s-a schimbat din spaimă în ceva ce semăna cu durerea.
— Mamă, am făcut ceva rău? a întrebat Sofia încet.
Întrebarea ei m-a readus imediat la realitate. M-am aplecat, am luat-o în brațe și i-am sărutat fruntea, spunându-i că nu făcuse absolut nimic greșit. Apoi am rugat-o să meargă în camera ei și să aleagă o carte pe care să i-o citesc după cină.
Fetița a ezitat, uitându-se când la mine, când la Ștefan. În cele din urmă, a plecat pe hol, târând după ea ursulețul de pluș pe care îl ținea mereu aproape. Am așteptat până când ușa camerei ei s-a închis, apoi m-am întors spre bărbatul pe care îl iubisem timp de un an.
— Acum spune-mi ce se întâmplă.
Ștefan și-a trecut mâna peste față. Părea să caute cuvintele potrivite, dar de fiecare dată când deschidea gura, se răzgândea. În cele din urmă, s-a așezat pe marginea canapelei și a rostit un nume.
— Andrei Popa.
Am simțit cum mi se strânge stomacul. Era numele fostului meu soț, tatăl Sofiei. Nu îi povestisem niciodată lui Ștefan prea multe despre Andrei, în afară de faptul că divorțaserăm și că aveam o relație civilizată pentru binele copilului.
— Ce legătură are Andrei cu asta? am întrebat. Îl cunoști?
Ștefan a încuviințat încet.
— Am lucrat împreună acum câțiva ani. La aceeași companie. Dar nu asta este problema.
M-am așezat în fotoliul din fața lui. Începusem să simt o neliniște pe care nu mi-o puteam explica. Ștefan îmi spusese că lucrase la companie de
Comments