Am rămas întinsă în pat, cu ochii deschiși, ascultând pașii soacrei mele îndepărtându-se pe hol. Lângă mine, Răzvan respira liniștit, de parcă nu-mi spărsese buza cu numai câteva ore înainte. M-am întors încet spre el și l-am privit în lumina slabă care pătrundea printre perdele. Pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că dormeam lângă un străin.

Aici nu trebuie să-ți câștigi locul, Ana. Este al tău.

Cuvintele ei mi-au rămas în suflet.

După câteva săptămâni, m-am întors la București și mi-am reluat serviciul. Am continuat să economisesc și m-am înscris din nou la cursurile de contabilitate pe care le amânasem în perioada pregătirilor pentru nuntă.

La început mi-a fost greu să mă concentrez. Uneori mă trezeam noaptea amintindu-mi zgomotul palmei și zâmbetul soacrei mele. Alteori mă întrebam cum putusem să nu observ semnele din timpul relației.

Ioana m-a încurajat să discut cu un psiholog. Am acceptat, iar întâlnirile m-au ajutat să înțeleg că nu trebuia să mă pedepsesc pentru faptul că avusesem încredere în omul cu care urma să mă căsătoresc.

În timp, am început să observ lucruri pe care înainte le trecusem cu vederea.

Răzvan se supăra când nu răspundeam imediat la telefon.

Îmi spunea că prietenele mele mă influențau negativ.

Îmi critica hainele când