Am rămas nemișcat, cu plicul în mâini, în timp ce vântul rece îmi pătrundea prin haină. În spatele meu, groparii așteptau să-și termine treaba, iar florile albe așezate pe sicriul lui Eleanor tremurau ușor sub primele picături de ploaie. Nu înțelegeam ce voia să spună avocatul. Cum adică Eleanor nu mă alesese întâmplător?

floare mică lângă ureche. Când capelanul o întrebase dacă era pregătită, ea răspunsese cu un zâmbet atât de larg, încât toți cei prezenți începuseră să râdă.

Eu îi pusesem verigheta pe deget.

Ea își ridicase mâna spre aparat și spusese:

— Uitați-vă la mine! În sfârșit sunt mireasă!

Nu știusem atunci că femeia aceea îmi schimbase scutecele, mă învățase să merg și mă ținuse în brațe în nopțile în care plângeam.

Richard mi-a întins un șervețel.

— Mai este ceva, Daniel.

Am ridicat privirea.

— Ce anume?

— Eleanor a lăsat un testament. Și a făcut câteva precizări foarte clare în legătură cu dumneavoastră.

Am simțit imediat o neliniște.

— Nu vreau banii ei.

— Nu v-am spus că este vorba despre bani.

— Dar despre ce?

Richard a deschis servieta și a scos un dosar subțire.

— Eleanor a avut o casă mică, pe care a vândut-o înainte să intre în centru. A economisit de-a lungul vieții