Am rămas nemișcată în pragul sufrageriei, încercând să înțeleg ce tocmai auzisem. Ștefan era alb la față, iar cutia frumos împachetată zăcea pe podea, lângă pantofii lui. Fiica mea, Sofia, se uita nedumerită la el, cu mâinile strânse la piept.

aproape zece ani, iar Andrei fusese angajat acolo pentru o perioadă scurtă, înainte să-și deschidă propria afacere.

— Atunci care este problema?

Ștefan și-a ridicat privirea spre mine.

— Sofia seamănă cu cineva pe care l-am cunoscut foarte bine. Atât de bine, încât pentru o clipă am crezut că văd o fotografie din trecut.

— Cu cine?

A ezitat, apoi a scos telefonul din buzunar. A căutat ceva printre fotografii și mi-a întins ecranul fără să spună nimic.

În imagine era o fetiță de aproximativ cinci ani. Avea părul castaniu, ochii mari și un zâmbet care mi-a făcut inima să bată mai repede. Semăna izbitor cu Sofia, mai ales în jurul ochilor și în felul în care își înclina capul.

— Cine este? am întrebat.

Ștefan a inspirat adânc.

— Sora mea, Irina. Fotografia este făcută când era mică.

Am privit din nou imaginea. Asemănarea era reală, dar nu înțelegeam de ce ar fi trebuit