Am rămas nemișcată în pragul sufrageriei, încercând să înțeleg ce tocmai auzisem. Ștefan era alb la față, iar cutia frumos împachetată zăcea pe podea, lângă pantofii lui. Fiica mea, Sofia, se uita nedumerită la el, cu mâinile strânse la piept.

împreună. Voiam să deschidem o afacere. Dar lucrurile nu au mers cum speram, iar după accident am fost atât de distrus încât am lăsat totul baltă. A fost o greșeală cumplită.

— Și ai încercat vreodată să repari ce ai făcut?

— Am plătit o parte din datorie, dar nu am mai avut curajul să mă întâlnesc cu familia ei. Mă considerau vinovat pentru tot ce se întâmplase.

Am rămas tăcută. Nu voiam să-l absolv de responsabilitate, dar nici să-l condamn fără să cunosc toate detaliile. Îl știam pe Andrei ca pe un om care putea fugi de probleme, iar povestea aceasta părea să confirme o parte din ceea ce trăisem și eu alături de el.

— De ce seamănă Sofia atât de mult cu Irina? am întrebat.

Andrei a ridicat privirea, surprins.

— Ce vrei să spui?

I-am arătat fotografia de pe telefonul meu. O salvasem din conversația cu Ștefan înainte ca el