Am rămas nemișcată în pragul sufrageriei, încercând să înțeleg ce tocmai auzisem. Ștefan era alb la față, iar cutia frumos împachetată zăcea pe podea, lângă pantofii lui. Fiica mea, Sofia, se uita nedumerită la el, cu mâinile strânse la piept.

fiicei mele. Dacă Ștefan nu era pregătit să o accepte fără să proiecteze asupra ei trecutul familiei sale, atunci nu era pregătit să facă parte din viața noastră.

— Atunci ia-ți timpul de care ai nevoie, i-am spus. Dar eu nu pot să-mi pun viața în așteptare la nesfârșit. Sofia este prioritatea mea și așa va rămâne.

Ne-am despărțit în acea zi fără promisiuni. Nu am stabilit că ne vom împăca și nici că vom rămâne definitiv separați. Am plecat acasă cu un sentiment de tristețe, dar și cu certitudinea că luasem decizia corectă pentru mine și pentru copilul meu.

Între timp, Andrei a început să-și respecte promisiunea. A luat legătura cu un avocat și a verificat documentele vechi legate de împrumutul făcut împreună cu Irina. O parte dintre obligații fuseseră deja stinse, dar existau încă neînțelegeri privind anumite plăți și bunuri cumpărate în perioada relației lor.

Prin intermediul avocatului, a