o citești?
Am zâmbit.
— Da.
— Te întristează?
Am privit fotografia soțului meu, așezată lângă cana de cafea.
— Nu ca înainte.
— Atunci de ce plângi?
— Pentru că mi-aș fi dorit să fie aici și să vadă ce femeie minunată ai devenit.
Cristina s-a așezat lângă mine.
— Poate că, într-un fel, știe.
***
Am luat-o de mână.
— Cristina, vreau să-ți spun ceva.
— Te ascult.
— Eu n-am crescut niciodată un copil ca să primesc ceva în schimb.
Fiica mea a încuviințat.
— Știu, mamă.
— N-am stat lângă tine pentru că așteptam să-mi cumperi o casă când voi îmbătrâni.
— Știu.
— Am făcut-o pentru că te iubeam.
Cristina și-a sprijinit capul pe umărul meu.
— Și eu am cumpărat casa asta din același motiv.
***
Am rămas amândouă tăcute.
Din grădină se auzea glasul lui Andrei, care încerca să prindă un fluture.
Vântul mișca ușor frunzele trandafirilor.
Și, pentru prima dată după foarte mulți ani, nu mă mai gândeam
Comments