pe terasă.
Am privit cerul plin de stele.
Și, fără să-mi dau seama, am început să vorbesc cu Ion, așa cum făceam uneori când îmi era dor de el.
— Ai văzut, dragul meu?
Am zâmbit printre lacrimi.
— Fetița noastră a crescut.
Vântul a mișcat ușor frunzele trandafirilor.
Am privit spre fereastra luminată a casei.
Dinăuntru se auzea râsul lui Andrei.
Și vocea Cristinei, care îl pregătea de culcare.
Am închis ochii.
— Cred că ne-am descurcat bine, Ion.
***
Am crezut că fiica mea adoptivă mă duce la azil.
Am plâns tot drumul, convinsă că bătrânețea mă transformase într-o povară.
Dar ea mă ducea într-o casă cumpărată din economiile ei, într-un loc în care să pot trăi liniștită, aproape de oamenii pe care îi iubesc.
Și în acea zi am primit mai mult decât o casă.
Am primit o scrisoare de la soțul meu, pe care o așteptasem fără să știu timp
Comments