vei decide, vreau să știi că cei patruzeci de ani împreună au fost cei mai importanți ani din viața mea.
L-am privit.
— Atunci sper că vei înțelege de ce m-a durut atât de tare să cred că i-ai aruncat la gunoi.
A încuviințat și a plecat.
Am citit scrisoarea în acea seară.
Daniel îmi povestise tot ce nu reușise să spună cu voce tare. Despre șocul de a descoperi că are o fiică adultă. Despre vinovăția de a fi lipsit din viața ei, deși nu știuse că există. Despre teama că eu voi crede că încă o iubește pe Margaret. Despre decizia lui absurdă de a mă face să-l urăsc pentru a nu mă implica într-o situație dureroasă.
La final scrisese:
„Catherine, am crezut că te protejez de o povară, dar am devenit eu însumi cea mai grea povară a ta. Nu-ți cer să uiți. Nu-ți cer să mă ierți
Comments