Și aceeași pasiune pentru grădinărit.
Când Sophie mi-a povestit, am zâmbit pentru prima dată fără tristețe.
— Cred că o să ne înțelegem bine cu ea, mamă, mi-a spus.
— Mă bucur.
— Știi ceva? Emily ne-a întrebat dacă ai vrea să vii și tu la următoarea întâlnire.
Am rămas surprinsă.
— Eu?
— Da. Spune că ai fost foarte bună cu ea la spital și că ar vrea să te cunoască mai bine.
Am acceptat.
Ne-am întâlnit într-o duminică după-amiază, într-un mic restaurant de lângă parc.
Emily a venit cu cei doi copii ai ei. Erau adolescenți politicoși, puțin timizi, dar foarte curioși să cunoască familia bunicului lor.
Am petrecut aproape trei ore împreună.
Am râs, am povestit și, pentru câteva clipe, am uitat de felul dureros în care ajunseserăm să ne cunoaștem.
La plecare, Emily m-a îmbrățișat.
— Vă mulțumesc, Catherine.
— Pentru ce?
— Pentru că nu m-ați făcut să mă simt vinovată pentru trecutul
Comments