părinților mei.
Am strâns-o în brațe.
— Tu nu ești trecutul lor, Emily. Ești un om care merită să fie iubit pentru ceea ce este.
În acea seară, când am ajuns acasă, am privit fotografia de la nunta mea cu Daniel, pe care o țineam încă într-un sertar.
Nu am pus-o imediat înapoi pe perete.
Dar nici nu am mai simțit nevoia să o ascund.
Șase luni după plecarea lui Daniel, am luat o decizie.
L-am invitat la cină.
Am pregătit pui la cuptor, cartofi și salata pe care o făceam întotdeauna duminica. Nu pentru că voiam să recreez trecutul, ci pentru că aveam nevoie de o seară obișnuită în care să vedem cine eram acum.
Daniel a venit cu un buchet mic de flori.
Am zâmbit.
— În patruzeci de ani, cred că mi-ai adus flori de cel mult zece ori.
El a râs timid.
— Știu. Încerc să învăț.
Am luat
Comments