De data aceasta, nu vreau doar o promisiune. Vreau să văd adevărul în fiecare zi.
El a încuviințat.
— Așa va fi.
În dimineața următoare, m-am trezit și am simțit miros de cafea proaspătă.
Am coborât în bucătărie.
Daniel stătea lângă aragaz, îmbrăcat în vechiul lui pulover albastru.
Când m-a văzut, a zâmbit.
— Bună dimineața, Catherine.
Pe masă mă aștepta cana mea albă, cu flori galbene.
— Bună dimineața, Daniel.
Mi-a întins cafeaua.
— Am făcut-o exact cum îți place.
Am luat cana și am privit aburul care se ridica încet.
Era un gest mic, atât de obișnuit, încât altădată nici nu i-aș fi acordat atenție.
Dar acum știam cât de fragile pot fi lucrurile pe care le considerăm sigure.
Și cât de mult curaj este nevoie pentru a le reconstrui atunci când se prăbușesc.
Am sorbit din cafea și m-am așezat lângă el.
Nu știam ce ne rezervau anii următori.
Nu știam
Comments