imaginasem când aveam douăzeci și trei de ani.
Era mai complicată. Avea răni, greșeli și adevăruri spuse prea târziu.
Dar era familia noastră.
Daniel s-a apropiat de mine.
— La ce te gândești?
Am zâmbit.
— La cât de mult se poate schimba viața într-un singur an.
— Regreți că ai aflat adevărul?
Am clătinat din cap.
— Nu. Regret doar că nu mi l-ai spus tu, de la început.
El și-a coborât privirea.
— Știu.
Am luat cele două cești și ne-am așezat la masă.
— Daniel, vreau să-ți spun ceva.
— Te ascult.
— Când ai plecat, am crezut că patruzeci de ani din viața mea fuseseră o minciună. Dar acum înțeleg că nu este așa. Au existat patruzeci de ani de iubire adevărată. Și a existat o minciună cumplită care aproape a distrus totul.
Daniel avea lacrimi în ochi.
— Nu vreau să mai existe secrete între noi, am continuat. Niciodată.
— Îți promit.
Am zâmbit trist.
—
Comments