De obicei, vorbea tare, mergea cu pași apăsați și avea mereu o expresie de superioritate. Acum părea îmbătrânit cu zece ani. Ochii îi erau roșii, iar mâinile îi tremurau ușor.
Când m-a văzut, s-a ridicat imediat.
— Rebeca…
— Bună ziua, domnule Hector. Mi s-a spus că doriți să vorbiți cu mine.
A încercat să răspundă, dar vocea i s-a frânt. A privit spre Mihai, apoi spre doamna Florentina, de parcă nu știa dacă avea dreptul să vorbească în fața lor. În cele din urmă, a așezat cutia pe birou și a tras aer adânc în piept.
— Nu am venit să mă cert. Și nu am venit să-ți cer să ștergi ceva de pe internet.
— Atunci de ce ați venit?
Doru a pus palma peste capacul cutiei.
— Pentru că am văzut fotografia fiului tău.
Am încruntat sprâncenele.
— Ce fotografie?
— Cea publicată de școală. Băiatul tău ținea un pachețel cu monede și zâmbea.
Comments